Cu ce vine in desaga santa Klaus?


S-au incheiat alegerile. Acum incepe negocierea. Cateva ganduri. Mai intai, ceea ce este absolut evident este scorul obtinut de PSD. Niciodata in istorie, din 1992 incoace, nu a  obtinut aproape 50% din voturi. Asta inseamna ceva. Inseamna in primul rand faptul ca romanul, mai intai de toate este conservator. Nu ii plac schimbarile si nici oamenii noi, de fapt. Toata aceasta campanie de media cu oameni noi a fost in mare parte inutila. Apoi, romanul inca este sensibil la promisiuni, care, chiar daca nu vor fi tinute, lui, romanului ii face placere sa le auda. Pentru el nici treaba asta cu penalii, condamnati samd, nu are vreo mare importanta: "Ei si? Toti fura!". Pana la urma oricine vine la putere e firesc sa fure. Furatul din banii publici e un fapt permis in logica celor mai multi dintre co-nationali. Furatul nu e, astfel, o mare scofala si am vazut asta in mai multe randuri in ultimii ani.

Romanul este, asadar, tolerant cu cel care fura, dar si cu cel care minte. E ca o joaca pentru el sau, in cel mai bun caz, ca o fatalitate. PSD-ul a facut cel mai important scor din ultimii 25 de ani, asa cum spuneam si l-a facut din cel putin trei motive: primul este acela ca PNL-ul a avut cea mai penibila prestatie din ultima vreme si ma refer de la momentul alegerii lui Klaus Johannis si pana acum. Au reusit practic intr-un mod halucinant sa devina cei mai buni agenti electorali  ai PSD-ului. Cu tot circul si cu toata prestatia lamentabila din aceasta campanie, cu comunicarea foarte slaba si total gresita, cu balbaielile incalificabile de la locale samd, au reusit sa se discrediteze suficient de mult astfel incat sa piarda "valul" de la prezidentiale si sa devina poate cel mai redutabil agent electoral al PSD-ului, asa cum spuneam.
Apoi, trebuie sa recunosc, ca retorica lui Liviu Dragnea a prins la populatie. Omul a venit, inginereste si a prezentat un program, pe care l-a explicat si pe care, cel putin teoretic la pus sub semnul posibilului. Iar in a treilea rand se dovedeste inca odata, nu pentru ca mai era nevoie, ca in materie de politica romaneasca, PSD-ul, urmasul PDSR-ului si urmasul-urmasului FSN-ului, respectiv PCR-ului stie sa faca politica, il intelege cel mai bine pe roman, in marea lui majoritate si dovedeste ca organizarea teritoriala si detinerea unor oameni destoinici si mai ales disciplinati sunt caile simple dar drepte catre victorie in alegeri. Nu imi face nici o placere sa constat aceste lucruri dar n-am cum sa nu le observ. In ceea ce priveste PNL-ul mie nu mi se pare ca a repurtat o infrangere zdrobitoare. Asta cu infrangerea zdrobitoare este probabil raportata la sansele pe care le-a avut in ultimii ani de a se aseza ca o forta adevarata, care sa conteze in lupta cu PSD-ul. Dar daca ne uitam la cifrele istorice repurtate de PNL lucrurile sunt cel putin comparabile. Problema de fond a PNL-ului, dupa parerea mea este, mai intai, faptul ca e aproape "inghitit" de PDL si mi se pare ca, de fapt, PNL-ul acela istoric, nu mai exista si apoi ca nu mai are resurse umane sau cel putin asa pare. Ca actuala conducere va fi inlocuita este absolut evident. Problema care se pune este ce vor pune in loc si cum vor reusi sa devina totusi o forta care sa fie in stare sa se bata cu PSD-ul, singura forta dealtfel care poate face asta in Romania in urmatorii ani. Daca totusi imi amintesc, insa de USL atunci mintea mea se incurca pentru ca daca vor astepta in continuare niste firmituri de la PSD, asa cum face Tariceanu de exemplu vor condamna o istorie de 150 de ani a singurului partid istoric, in viata, din Romania, vor condamna numele familiei Bratianu, iar asta mi se pare cea mai grava problema, nu numai a PNL-ului dar si a Romaniei si a romanilor pana la urma. Cu USR-ul nu pot fi decat subiectiv pentru ca l-am votat stiind ca nu va trece de 10 %. Cu toate astea e o mare bucurie sa vad ca sunt 2 milioane de oameni care gandesc la fel ca mine in Romania. Nicusor Dan, in 2004 era un cvasi-necunoscut. A crescut constant. Acum are posibilitatea sa isi aseze partidul in postura de posibila principala forta politica a dreptei din Romania. Asta este sansa lui Nicusor Dan in urmatorii 10 ani. Daca v-a reusi se va vedea din ianuarie in parlament si se va vedea mai ales in 2020. Singura lui problema este, poate, sa nu fie aceasta "caciula" prea mare pentru el. Vom vedea. In rest nu prea am ce sa spun. Tariceanu, UDMR-ul, Basescu sunt niste entitati care vor popula in mod inutil parlamentul Romaniei. De fapt sunt partide personale, adica "umbrele" pentru lideri si nimic  altceva. In final o concluzie. Pana la urma asta e Romania, astia sunt romanii. De fapt, au votat vreo 50% pentru ca, de fapt, sunt vreo 14 milioane de oameni cu drept de vot si nu 16. O jumatate dintre noi sunt ori mult prea superficiali, ori total dezinteresati, ori suficient de scarbiti de politica si din aceste motive nu voteaza si nu vor vota niciodata. Rezultatele istorice, de asemenea arata acest lucru. Dreapta romaneasca niciodata nu a facut un scor mai mare decat stanga. Romanii in marea lor majoritate sunt de stanga. Acel "bloc de gheata" amintit de Cristian Tudor Popescu, mostenit de pe vremea lui Ceausescu inca nu s-a topit si nu se va topi curand. Romanii nu iau in serios politica, pentru marea lor majoritate politica este alta decat ceea ce fac baietii in cravata si costum. E doar descurcareala. E doar smecherie. E doar vrajeala. E doar, in cel mai rasarit caz, oportunism, mincuna si hotie. Romanii, in general, nu prea au orientari de stanga sau de dreapta si mai ales sunt foarte conservatori. E foarte posibil ca Liviu Dragnea sa fie urmatorul prim-ministru al Romaniei. Este totusi condamnat definitiv. In urechile cancelariilor europene si americane  asta nu suna deloc bine. In urechile romanilor asta suna total diferit. Iar din aceasta dilema nu putem iesi, vorba lui nenea Iancu... Asadar deocamdata, asteptam "cadourile" de la santa Klaus.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Eurovision 2017 - victoria bunului simt asupra muzicii la kilogram

Scrisori catre un prieten muzician indepartat - partea a treia

Interpreti OK! Creatori YOK! - Eurovision Romania 2017