Ce ai facut tu, tata, ca sa imi faci mie viata mai buna? - in atentia producatorilor de emetiral


Au facut , in trecut , niste bani, mai mult sau mai putin onest.  Au plasat, ulterior acesti bani, astfel incat si-au cumparat prezenta pe niste liste de partid. Marea majoritate au facut asa din 90' incoace. Se comporta in acest moment ca o haita, cu reguli interne, cu manifestari sincrone in afara, cu un "Dumnezeu" propriu rezultat din contextul de interese care, redus la scara inseamna, doar, bani si putere. Asa se comporta si taximetristii care nu raspund la comenzi, mai nou, ca forma de protest, de fapt, pentru acel 1,39/km insuficient in acceptiunea multora dintre ei. Ei sunt in slapi , maieu si pantaloni scurti. Multi dintre ei sunt baieti de oras care vor sa dea tunuri si sa nu munceasca ca fraierii.  Ceilalti sunt la costum si cravata. Cei mai multi dintre ei sunt baieti de oras care vor sa dea tunuri si sa nu munceasca ca fraierii. Pe "interior" nici o diferenta. N-au trecut, ca nivel de evolutie, de tipul de organizare a unei haite. Nici o diferenta intre taximetristi si sparlamentari. Sunt prea putini taximetristi care raspund la comenzi si mult mai putini parlamentari care isi permit sa se mictioneze contra vantului. Ce diferenta este intre presedintele celui mai important partid din Romania, Liviu Dragnea, condamnat definitv, care, de curand, de voie sau de nevoie l-a imbratisat pe un inculpat in mai multe dosare, Victor Ponta si care, in aceste conditii, il cheama la raport pe primul ministru. Acest prim ministru acuzat ca este in slujba unor puteri straine (brrrr...asta e marota tuturor comunistilor, de exemplu, din ultima suta de ani-mereu sunt niste straini aliati cu niste vanzatori de tara care vor sa il sclavizeze pe saracul sarac-adica cu alte cuvinte, cu noi va este rau, dar daca vin STRAINII o sa va fie si mai rau...groaznic...:)))
De fapt, la o privire cinstita si simpla il vezi pe unul Dragnea din Teleorman, practic fara o meserie clara in afara de "furnalele" pregatirii intense de partid ca se trage de sireturi cu Dacian Ciolos, om cu studii, cu responsabilitati certificate si autentice, verificate  in fata si impreuna cu institutii europene credibile, un om la care se vede ca a citit de-a lungul vietii mai mult de o suta de carti si la care se vede, mai ales, de la distanta, un natural bun-simt si o modestie deasemenea naturala, ca sa vorbim doar de doua dintre normalitatile primului ministru. Cand vezi treaba asta nu te mai mira sau ti se face inca odata SILA (spre entuziasmul producatorilor de emetiral) referitor la faptul ca 73 de indivizi care se auto-intituleaza alesi ai poporului (sunt curios cati dintre ei isi cunosc alegatorii sau cati alegatori isi cunosc senatorul)au votat faptul ca Gabriel Oprea acest unic bodyguard din istorie care a ajuns general de armata si minstru al apararii si al internelor, sa NU ajunga pe mana procurorilor si judecatorilor si sa NU dea socoteala pentru abuzurile pe care le-a facut. Acesti adevarati mafioti dotati de la natura cu o rezistenta marita la bun-simt, la responsabilitate, la buna cuviinta, intocmai ca o bacterie care devina imuna la o gama mare de antibiotice l-au salvat, l-au "scos" pe, pana nu demult unul dintre sefii de necontestat, unul dintre el capo di tutti capi. Ei, culmea, au votat in secret (e firesc, vine campania), insa presa a identificat 23 dintre ei. Sunt, dupa cum urmeza si ar trebui umplut internetul cu ei sa-i stie cat mai multi oameni:

1. Ionel Agrigoroaie (PSD);
2. Alexandru Cordos (PSD);
3. Octavian Bumbu (PSD);
4. Cristian Dumitrescu (PSD);
5. Daniel Savu (PRU);
6. Petru Fratean (PSD);
7. Gabriela Cretu (PSD);
8. Georgica Severin (PSD);
9. Ioan Chelaru (PSD);
10. Marius Bota (PSD);
11. Nicolae Moga (PSD);
12. Petru Filip (PSD);
13. Serban Nicolae (PSD);
14. Florea Voinea (PSD);
15. Calin Popescu Tariceanu (ALDE);
16. Daniel Barbu (ALDE);
17. Mihai Nita (ALDE);
18. Eugen Durbaca (ALDE); 
19. Iulian Cristache (Independent, ex-PPDD, ex-UNPR); 
20. Gabriel Oprea (Independent, ex-UNPR); 
21. Ilie Nastase (Independent, ex-UNPR, ex-PC); 
22. Constantin Popa (Independent, PPDD, ex-UNPR); 
23. Gheorghe Saghian (Independent, ex-PSD);
24. Valer Marian (Independent, ex-PSD).  
Mai grav este ca, si as vrea sa ma insel, dupa alegerile din decembrie vom constata un parlament, poate ceva mai curatel, rezultat din niste alegeri facute de niste oameni extrem de derutati, de masinariile de partid, de laboratoarele de informatie controlata de la mai toate televiziunile, radiourile si cvasi-credibilele multe, prea multe site-uri inventate si invectate, de la ceea ce ne place sa auzim sau sa credem in numele unei sigurante insuficient investigate, oameni care vor vota in mare lor majoritate "dupa ureche", dar nu dupa o ureche a unui "lautar" talentat, din pacate...

In final o intrebare. Aduc in fata doua exemple. Ana Maria Oprea, cea care in 2011 a primit, prin donatie, ca si cadou de nunta, un imobil cu 6 etaje, pe malul lacului, din bani castigati "cu greu" de taticu' si Alexandra Dragnea care obtinea, nu de mult pentru iubitul ei un contract de promovare, pentru iubitul ei artist necunoscut, de la Cat music, doar pentru ca o cheama Dragnea. Aceste doua personaje e posibil sa fie conducatorii de peste 20 sau 30 de ani ai copilului meu. Ca si copii acestor senatori care au votat azi in favoarea unui infractor. E foarte posibil ca ei sa fie conducatorii de maine. Iar intrebarea e simpla:                                              Ce ai facut tu tata ca sa imi faci mie viata mai buna?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Eurovision 2017 - victoria bunului simt asupra muzicii la kilogram

Scrisori catre un prieten muzician indepartat - partea a treia

Interpreti OK! Creatori YOK! - Eurovision Romania 2017